MENTA

      Denumiri populare mai cunoscute: izma de gradina, izma  proasta, izma buna, izma de les, iarba neagra, camfor, menta, minta, minta de gradina, minta calului, minta de campuri, minta salbatica.
Planta erbacee, perena, inalta pana la 1 m, cu frunze opuse, scurt petiolate si cu flori mici, rosii-violete.  La noi, planta se cultiva in scopuri industriale si farmaceutice. Spontan creste pe soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, in locuri aluvionare, turboase si desecate. Infloreste din iunie pana in septembie. Planta are miros caracteristic de mentol.
In scopuri medicinale se recolteaza in perioada de inflorire, frunzele care se usuca in strat subtire, in incaperi bine aerisite sau la soare. Produsul are miros caracteristic, patrunzator, placut, iar gustul este aromatic, lasand senzatia de rece.

   Componentii principali: ulei volatil cu componenta sa de baza mentolul, precum si mentone, mentofuran, alfa pinen, fenandren, limonen, cadinen, cincol, aldehida acetica si izo­valerianica, alcoolii: amilic si izoamilic, timol, carvacrol, alcooli sescviterpenici, cariofilen, mentona, tanin, principiu amar, substante minerale, hipericina, acid piruvic, substante antibiotice, polifenoli etc.

   Proprietati:  bacteriostatic, antiseptic gastrointestinal, antidiareic, carminativ, colagog, antiemetic, sudorific, diu­retic. Indicatii: Intern: in infectii gastrointestinale, dispepsii, balonari abdominale, diaree (prin proprietatile astringente, antiseptice si antispastice), spasme pilorice, dischinezii biliare cu hipertonie, nervozitate (fortifica sistemul nervos); in eliminarea calculilor renali si hepatici; calmant in varsaturile sugarilor si adultilor datorita mentolului, ceaiul de menta consumat rece, in cantitati mici; in dezintoxicarea organismului prin diureza si transpiratia pe care le produc.

   Extern: sub forma de cataplasme reci contribuie la alinarea durerilor de cap; in starile de debilitate se recomanda bai intaritoare cu frunze de izma; in durerile reumatice (calmant) si urticarie: in apa de gura datorita proprietatilor anseptice si racoritoare.

   Contraindicatii: in ulcer gastrointestinal.

Mod de folosire. Intern: infuzie 0,1-1,5 g% luandu-se 300-500 ml pe zi; infuzie — o lingurita frunze la 200 ml apa clocotita din care se beau 3 ceaiuri pe zi, reci.

  Extern: a) Bai: 200 g frunze uscate la 3 litri apa cloco­tita; se lasa vasul acoperit 15-20 de minute; se strecoara,  lichidul rezultat se amesteca cu apa calda; se lasa 15-20  de minute; temperatura apei din cada sa fie de 37°C.

  In stari de debilitate se recomanda bai intaritoarele cu frunze de izma; intr-un saculet de panza se pune o jumatate kg de izma maruntita si se agita in apa calda a baii; actiunea reconfortanta a izmei se mareste daca i se adauga roinita, cimbrisor si flori de tei.
Frictiune preparata din 5 g ulei de menta dizolvat in 95 g alcool concentrat care calmeaza durerile reumatice si mincarimea pielii provocate de urticarie.
Apa de gura racoritoare, antiseptica si cu proprietati de a corija gustul si mirosul neplacute; se obtine din 5 g ulei de menta dizolvat in 95 g alcool concentrat.
Inhalatie in stari gripale manifestate prin laringita urmata de raguseala; uleiul sau spirtul de menta se ames­teca cu apa fierbinte. Intra in compozitia ceaiurilor: antiasmatic, antidiareic, gastric si  hepatic.