RETETE STRAVECHI PENTRU VREMURI NOI

         Sucul de ridichi negre dizolva pietrele biliare si are o influenta benefica asupra ficatului. Pentru a lamuri lucrurile, trebuie sa facem o mica precizare. Exista si pietre (destul de rare, ce e drept) care nu se dizolva prin consumarea sucului extras mecanic (cu storcator) din ridichile negre. In aceste cazuri singura metoda ramane eliminarea cu ajutorul uleiului de masline si al sucului de lamaie.          
    Totusi, pentru multi bolnavi, o cura de suc de ridichi, de 6 saptamini, a fost suficienta. Sucul se bea dimineata, pe stomacul gol. Atentie! Acest tratament nu este recomandat si celor care sufera de ulcer sau inflamatii stomacale si intestinale.      
    Cantitatea bauta, de suc de ridichi, va creste si va descreste astfel: prima saptamana 100 ml; a 2-a saptamina 200 ml; a 3-a si a 4-a saptamana 300 ml; a 5-a saptamana 200 ml; a 6-a saptamana 100 ml.
    Primele simptome care vor indica efec­tul pozitiv al acestei cure sunt cresterea poftei de mancare si disparitia greturilor, a gustului amar din gura si a durerilor sub coaste, care iradiau pana la inima. Pentru a fi siguri ca ati scapat de pietrele biliare va recomandam un control medical ecografic.            
        Baile de cimbru, contra lipsei poftei de mancare.          
    Un copil care, pe langa faptul, suparator, ca nu mananca, prezinta si cearcane, inchise la culoare, sub ochi si este tot timpul morocanos si obosit, poate fi revigorat prin trei bai complete, consecutive, cu cim­bru.
    Cantitatile necesare sunt urmatoarele: 30 grame, la prima baie, 60 grame, la a doua baie si din nou 30 grame, la a treia baie. Dimineata se pune cantitatea (indicata) de cimbru uscat intr-o oala cu apa (de 3 1) si se acopera cu un capac. Inainte de baie se infierbinta putin pe foc si apoi se strecoara.Seara se face o baie copilului si in apa acestuia, care nu este nici rece, nici fierbinte, se adauga ceaiul de cimbru. Copilul va sta in apa cu cimbru aproximativ 20 de minute. Se repeta inca doua seri. Pentru a completa efectul benefic al acestui tratament se recomanda ceaiul de urzici, baut cate o cescuta, dimineata pe stomacul gol. Acest ceai se va bea tot timpul anului, neandulcit, inghititura cu inghititura.                          

       Bai de sezut care combat incontinenta urinara.        

CRETISOARA

COADA CALULUI

    Pentru copii sau batrani, baile de sezut cat mai calde, au efect imediat. intr-un lighean (in care incap 7-8 litri) se pun doua linguri de sare de bucatarie si 50 de grame de ceai amestecat, de coada calului si traista ciobanului si apoi, peste acest amestec, se toama 5 litri de apa fierbinte. Incercati apa cu cotul si, cand este suportabila, asezati bolnavul in lighean (numai cu sezutul, nu si cu picioarele). Acesta trebuie sa stea astfel cel putin 20 de minute si cel mult 30. Apa din lighean trebuie sa fie tot timpul cat mai calda. Daca vi se pare ca s-a racit prea repede puteti adauga apa fierbinte, dar cu mare grija, numai dupa ce bolnavul s-a ridicat. Amestecati bine, probati din nou cu cotul si reluati baia. Efectul acestor bai poate fi imbunatatit daca se consuma simultan 2 cesti pe zi de ceai de cretisoara. Baile de sezut se repeta, seara de seara, pana cand dispare incontinenta urinara.

PATLAGINA BUNA PENTRU PLAMANI

     Denumiri populare mai cunoscute:  limba oii, limba broastei, limba sarpelui, mama ploii, platagina. Plante erboase, perene, folosite atat in medicina empirica, cat si in cea stiintifica. Plantago lanceolata are in pamant un rizom scurt, care primavara da nastere la frunze a caror forma variaza de la specie la specie, cu flori mici, de culoare bruna, fructul fiind o capsula. Sunt plante cu un spectru ecologic foarte larg. Nu au pretentii fata de lumina, temperatura, umiditate sau sol. In flora spontana se intalnesc pe marginea drumurilor, in pasuni si luminisuri, din campie pana in zona alpina. Infloresc din mai pana in septembrie.
  In scopuri medicinale, de la cele trei specii, se folosesc frunzele cu o perioada lunga de recoltare, inainte cat si in timpul infloririi, din mai pana in octombrie. Recoltarea se face pe timp uscat, dupa ce se ridica roua. Se usuca in strat subtire si repede la 40-50°C. Produsul nu are miros specific, dar are gust acrisor-amar.
  Componentii principali: aucubina sau aucubozida (aceasta prin hidroliza formeaza aucubigenina si o molecula de glucoza), triozaplanteoza, mucilagii (formate in special de xiloza, acid poliuronic, pentozana etc .), tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, vitamine (A, C si K), substante antibiotice etc.
  Proprietati: emolient, expectorant si laxativ datorita mucilagiilor, planteozei si unor produsi de hidroliza; astringent si antipruriginos din cauza taninurilor si a aucubozidei; fluidifica secretiile bronsice si ajuta la eliminarea lor; bactericid prin actiunea aucubozidei; cicatrizant datorita alantoinei; antidiareic, hemostatic si fitoncid (actiune antibiotica); scade colesterolul din sange si este usor hipotensiv.
  Indicaiii. Intern: in bronsite cronice, astm bronsic, diaree, ulcer gastroduodenal (actiune cicatrizanta, fitoncida), hipercolesterolemic, hipertensiune arteriala, ateroscleroza (intrucat previne cresterea colesterolului si micsoreaza tensiunea arteriala).
  Extern: in tratamentul ulcerului varicos, al ulceratiilor cutanate (sub forma de bai), a conjunctivitelor, a blefaritelor (inflamatia pleoapelor), a laringitelor si a traheitelor.
  Mod de folosire. Intern: infuzie 2-5% (o lingura de frunze la 200 ml apa clocotita), se ia cate o lingura la 2 ore; sucul proaspat in bronsite cronice; in ulcerul gastric de 3 ori pe zi cite 0,5 g pulbere din frunze, dupa mesele principale (se poate prepara o infuzie ca mai sus din care se iau cate 2 linguri dupa mesele principale, iar intre mese, o lingura la 3 ore).
  Extern: in tratamentul furunculelor si al abceselor se folosesc sucul proaspat si frunza ca atare.

  Utilizari populare: in tratarea ranilor, a bubelor si a umflaturilor sunt folosite frunzele; la rani se pune si zeama de frunze proaspete strivite; contra limbricilor si oprirea udului se utilizeaza zeama de patlagina.
Frunzele intra in compozitia ceaiului antibronsitic , iar extractul in preparatul industrial „sirop de patlagina".

PAPADIA PENTRU BOLI DE FICAT

    Denumiri populare mai cunoscute:  floarea broastei, floarea turcului, gusa gainii, laptuca, lilicea, ouale gainii, papa lunga, parasita gainilor, pui de gasca.
  Planta erbacee perena, inalta de 5-70 cm, cu frunze dispuse in rozeta bazala si flori galbene grupate in capitule. Creste in locuri insorite si semiumbrite, pe marginea drumurilor, in locuri necultivate, prin pasuni si fanete din zona de campie pana in cea subalpina. Se gaseste abundent in terenurile cultivate cu lucerna. Infloreste din aprilie pana la sfirsitul lui septembrie. La recoltare in stadiul tanar, dupa forma, frunzele de papadie se pot confunda cu cele de cicoare sau de susai, primele fiind complet glabre, pe cand cele de cicoare au peri moi, iar cele de susai au peri aspri. In scopuri medicinale se intrebuinteaza: frunzele care se recolteaza in martie-iunie, taindu-se cu sapa rozeta de frunze; planta intreaga care se recolteaza tot primavara, inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, prin smulgere daca pamantul este reavan, ori in cazul unui pamant mai uscat prin folosirea cutitului sau cazmalei: rizomii cu radacina se recolteaza, incepind din iulie pina toamna tirziu cu ajutorul cazmalei. Toate produsele sunt lipsite de miros, insa au un gust amar accentuat.
  Componentii principali: in partile aeriene — taraxacina, vitaminele B si C ,steroli, grasimi (sub forma de gliceride ale acizilor: oleic, stearic, palmitic etc.):, tanin, flobafene, colina, glucoza, polioze, ulei volatil, substante  antibiotice, substante proteice, acid tartric, saruri de azot, calciu, fosfati, alcooli triterpenici (arnidiol si faradiol). subsante de natura carotenoidica, xantofile, flavoxantine etc.; radacinile contin: al­cooli triterpenici, taraxerol, beta amirina, sistosterina, stigmasterina si alte fitosterine, inulina, substante proteice, rezine, grasimi, fructoza, levuloza, vitamine (A, B, C, D), tiamina, acid nicotinic si amida acidului nicotinic, colina, asparagina, arginina, gliceride ale acizilor: palmitic, oleic si linoleic.Proprietati: colagog, coleretic, diuretic, diaforetic si tonic amar.
  Indicatii: ca medicament in toate bolile unde exista un dezechilibru glandular: sub forma de ceai se recomanda in obezitate, in boli de ficat, marind secretia biliara, normalizeaza circulatia sangelui, mareste pofta de mancare la convalescenti, are actiune diuretica, sporind cantitatea de urina in 24 de ore; in eczeme si alte boli de piele, in guta, reumatism ai ateroscleroza.
 Mod de folosire : a) Infuzie: 2 lingurite de planta la 250 ml apa clocotita, se beau 2-3 ceaiuri in timpul unei zile, de preferinta dupa mesele principale. Decoct: 2-3g% radacina, luandu-se 1-2 cani de ceai pe zi, timp de 1-2 luni (in dispepsii, insuficienta hepatica si icter cataral). Sub forma de salata frunzele tinere se consuma primavara.
Utilizari populare: Florile: contra galbinarii; in boli de ficat si pentru circulatie sau inoirea sangelui, contra frigurilor; in bolile de rinichi si contra hemoragiei (ceaiul din radacina); in dureri de piept si naduseli. Planta intreaga maruntita intra in compozitia ceaiurilor depurativ, dietetic si gastric, iar radacina in a ceaiului hepatic nr. 2.