PATLAGINA BUNA PENTRU PLAMANI

     Denumiri populare mai cunoscute:  limba oii, limba broastei, limba sarpelui, mama ploii, platagina. Plante erboase, perene, folosite atat in medicina empirica, cat si in cea stiintifica. Plantago lanceolata are in pamant un rizom scurt, care primavara da nastere la frunze a caror forma variaza de la specie la specie, cu flori mici, de culoare bruna, fructul fiind o capsula. Sunt plante cu un spectru ecologic foarte larg. Nu au pretentii fata de lumina, temperatura, umiditate sau sol. In flora spontana se intalnesc pe marginea drumurilor, in pasuni si luminisuri, din campie pana in zona alpina. Infloresc din mai pana in septembrie.
  In scopuri medicinale, de la cele trei specii, se folosesc frunzele cu o perioada lunga de recoltare, inainte cat si in timpul infloririi, din mai pana in octombrie. Recoltarea se face pe timp uscat, dupa ce se ridica roua. Se usuca in strat subtire si repede la 40-50°C. Produsul nu are miros specific, dar are gust acrisor-amar.
  Componentii principali: aucubina sau aucubozida (aceasta prin hidroliza formeaza aucubigenina si o molecula de glucoza), triozaplanteoza, mucilagii (formate in special de xiloza, acid poliuronic, pentozana etc .), tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, vitamine (A, C si K), substante antibiotice etc.
  Proprietati: emolient, expectorant si laxativ datorita mucilagiilor, planteozei si unor produsi de hidroliza; astringent si antipruriginos din cauza taninurilor si a aucubozidei; fluidifica secretiile bronsice si ajuta la eliminarea lor; bactericid prin actiunea aucubozidei; cicatrizant datorita alantoinei; antidiareic, hemostatic si fitoncid (actiune antibiotica); scade colesterolul din sange si este usor hipotensiv.
  Indicaiii. Intern: in bronsite cronice, astm bronsic, diaree, ulcer gastroduodenal (actiune cicatrizanta, fitoncida), hipercolesterolemic, hipertensiune arteriala, ateroscleroza (intrucat previne cresterea colesterolului si micsoreaza tensiunea arteriala).
  Extern: in tratamentul ulcerului varicos, al ulceratiilor cutanate (sub forma de bai), a conjunctivitelor, a blefaritelor (inflamatia pleoapelor), a laringitelor si a traheitelor.
  Mod de folosire. Intern: infuzie 2-5% (o lingura de frunze la 200 ml apa clocotita), se ia cate o lingura la 2 ore; sucul proaspat in bronsite cronice; in ulcerul gastric de 3 ori pe zi cite 0,5 g pulbere din frunze, dupa mesele principale (se poate prepara o infuzie ca mai sus din care se iau cate 2 linguri dupa mesele principale, iar intre mese, o lingura la 3 ore).
  Extern: in tratamentul furunculelor si al abceselor se folosesc sucul proaspat si frunza ca atare.

  Utilizari populare: in tratarea ranilor, a bubelor si a umflaturilor sunt folosite frunzele; la rani se pune si zeama de frunze proaspete strivite; contra limbricilor si oprirea udului se utilizeaza zeama de patlagina.
Frunzele intra in compozitia ceaiului antibronsitic , iar extractul in preparatul industrial „sirop de patlagina".

PAPADIA PENTRU BOLI DE FICAT

    Denumiri populare mai cunoscute:  floarea broastei, floarea turcului, gusa gainii, laptuca, lilicea, ouale gainii, papa lunga, parasita gainilor, pui de gasca.
  Planta erbacee perena, inalta de 5-70 cm, cu frunze dispuse in rozeta bazala si flori galbene grupate in capitule. Creste in locuri insorite si semiumbrite, pe marginea drumurilor, in locuri necultivate, prin pasuni si fanete din zona de campie pana in cea subalpina. Se gaseste abundent in terenurile cultivate cu lucerna. Infloreste din aprilie pana la sfirsitul lui septembrie. La recoltare in stadiul tanar, dupa forma, frunzele de papadie se pot confunda cu cele de cicoare sau de susai, primele fiind complet glabre, pe cand cele de cicoare au peri moi, iar cele de susai au peri aspri. In scopuri medicinale se intrebuinteaza: frunzele care se recolteaza in martie-iunie, taindu-se cu sapa rozeta de frunze; planta intreaga care se recolteaza tot primavara, inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, prin smulgere daca pamantul este reavan, ori in cazul unui pamant mai uscat prin folosirea cutitului sau cazmalei: rizomii cu radacina se recolteaza, incepind din iulie pina toamna tirziu cu ajutorul cazmalei. Toate produsele sunt lipsite de miros, insa au un gust amar accentuat.
  Componentii principali: in partile aeriene — taraxacina, vitaminele B si C ,steroli, grasimi (sub forma de gliceride ale acizilor: oleic, stearic, palmitic etc.):, tanin, flobafene, colina, glucoza, polioze, ulei volatil, substante  antibiotice, substante proteice, acid tartric, saruri de azot, calciu, fosfati, alcooli triterpenici (arnidiol si faradiol). subsante de natura carotenoidica, xantofile, flavoxantine etc.; radacinile contin: al­cooli triterpenici, taraxerol, beta amirina, sistosterina, stigmasterina si alte fitosterine, inulina, substante proteice, rezine, grasimi, fructoza, levuloza, vitamine (A, B, C, D), tiamina, acid nicotinic si amida acidului nicotinic, colina, asparagina, arginina, gliceride ale acizilor: palmitic, oleic si linoleic.Proprietati: colagog, coleretic, diuretic, diaforetic si tonic amar.
  Indicatii: ca medicament in toate bolile unde exista un dezechilibru glandular: sub forma de ceai se recomanda in obezitate, in boli de ficat, marind secretia biliara, normalizeaza circulatia sangelui, mareste pofta de mancare la convalescenti, are actiune diuretica, sporind cantitatea de urina in 24 de ore; in eczeme si alte boli de piele, in guta, reumatism ai ateroscleroza.
 Mod de folosire : a) Infuzie: 2 lingurite de planta la 250 ml apa clocotita, se beau 2-3 ceaiuri in timpul unei zile, de preferinta dupa mesele principale. Decoct: 2-3g% radacina, luandu-se 1-2 cani de ceai pe zi, timp de 1-2 luni (in dispepsii, insuficienta hepatica si icter cataral). Sub forma de salata frunzele tinere se consuma primavara.
Utilizari populare: Florile: contra galbinarii; in boli de ficat si pentru circulatie sau inoirea sangelui, contra frigurilor; in bolile de rinichi si contra hemoragiei (ceaiul din radacina); in dureri de piept si naduseli. Planta intreaga maruntita intra in compozitia ceaiurilor depurativ, dietetic si gastric, iar radacina in a ceaiului hepatic nr. 2.

PADUCELUL PLANTA INIMII

      Denumiri populare mai cunoscute: gherghinar, malai moale, maracine alb. Arbust sau arbore inalt de circa 8 m, cu frunze ovale sau rombice si flori albe. Se cultiva in scopuri ornamentale sau in perdele de protectie. Se intinde din regiunea de stepa unde formeaza tufarisuri pana in zona de deal si chiar de munte, in lizierele padurilor sau in stratul de arbusti al padurilor mai luminoase (in special stejar); creste in pasuni si poiene. Uneori poate forma masive intinse (exemplu: Carbunari — judetul Caras-Severin). Se gasesle raspandit in toate judetele tarii.

  Asemanari-deosebiri. Se poate confunda eu Crataegus nigra si Crataegus pentagyna. Acestea au 5 stile in floare fata de 1-2 cate au speciile medicinale si raman persistente; de asemenea fructele au o culoare mai inchisa, negricioasa sau purpurie Pedunculii florilor si caliciul au peri desi, lanosi: la speciile medicinale sunt glabri.

  In scopuri medicinale se folosesc florile cu frunzele din imediata lor apropiere si fructele . Florile si buchetelele de flori cu frunze se recolteaza la inceputul deschiderii florilor, incepand din a doua jumatate a lunii aprilie in regiunile de campie din sudul si vestul tarii, continuand esalonat in cursul lunii mai pentru zonele de deal si munte. Frunzele au o perioada de recoltare mai lunga inainte, in timpul sau dupa inflorire, pana in lunile iunie-iulie. Florile se culeg  prin ciupire sau prin prinderea intre degete a inflorescentei si tragerea mainii in sus, astfel ca in palma sa ramana florile fara pedunculi. Produsele se culeg pe timp uscat, insorit. Daca sunt culese pe ploaie sau roua, florile se brunifica foarte usor depreciindu-se. Fructele sunt sferice, carnoase si au gust acru-astriagent datorita continutului bogat in vitamina C. Se culeg direct de pe arbust, fara codita, in lunile septembrie-noiembrie cand se inrosesc.

  Componentii principali: acidul crategic (complex for­mat din compusii triterpenici), acizi (crategolic, neotegolic, ursolic si oleanolic), derivati de natura flavonoidica: hiperozida, un ramnozid al vitexinei, leucoantocianidina, un hepatoxiflavonbiozid cu actiune cardiotonica, evercetina, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C, amine, trimetilamina si amilamina, ulei volatil ce contine aldehida anisica, taninuri de natura catehica, pectine, saruri minerale etc; fructotaninuri de natura catehica, vitaminele B1 si C, antociani, flavonoizi, acizi  (tartric, citric, ursolic, oxalic, nicotinic, clorogenic), sorbitol, colina, acetilcolina, glucoza, fructoza, pectine, ceara, ulei gras, substante minerale.
Proprietati: sedativ, antispasmodic, vasodilatatoare — in special la nivelul vaselor coronariene, hipotensiv, bronhodilatator, stimuleaza sistemul nervos central al respiratiei.

  Indicatii: Intern: in angina pectorala, miocardita, hipertensiune arteriala, climacteriu, tulburari neurovegetative, ateroscleroza, emotivitate excesiva si nevroze cardiace, in stari de excitabilitate cu aritmie marcata (tahicardie), la cardiaci se recomanda ca o complelare a tratamentului cu digitala sau cand aceasta nu este suportata. Florile sau fructele de paducel asociate cu Valeriana si Talpa gastei isi maresc efectul medicinal. Mod de folosire: ceai de flori sau fructe preparat prin infuzie. O lingurita de flori sau fructe se opareste cu 250 ml apa clocotita.