PADUCELUL PLANTA INIMII

      Denumiri populare mai cunoscute: gherghinar, malai moale, maracine alb. Arbust sau arbore inalt de circa 8 m, cu frunze ovale sau rombice si flori albe. Se cultiva in scopuri ornamentale sau in perdele de protectie. Se intinde din regiunea de stepa unde formeaza tufarisuri pana in zona de deal si chiar de munte, in lizierele padurilor sau in stratul de arbusti al padurilor mai luminoase (in special stejar); creste in pasuni si poiene. Uneori poate forma masive intinse (exemplu: Carbunari — judetul Caras-Severin). Se gasesle raspandit in toate judetele tarii.

  Asemanari-deosebiri. Se poate confunda eu Crataegus nigra si Crataegus pentagyna. Acestea au 5 stile in floare fata de 1-2 cate au speciile medicinale si raman persistente; de asemenea fructele au o culoare mai inchisa, negricioasa sau purpurie Pedunculii florilor si caliciul au peri desi, lanosi: la speciile medicinale sunt glabri.

  In scopuri medicinale se folosesc florile cu frunzele din imediata lor apropiere si fructele . Florile si buchetelele de flori cu frunze se recolteaza la inceputul deschiderii florilor, incepand din a doua jumatate a lunii aprilie in regiunile de campie din sudul si vestul tarii, continuand esalonat in cursul lunii mai pentru zonele de deal si munte. Frunzele au o perioada de recoltare mai lunga inainte, in timpul sau dupa inflorire, pana in lunile iunie-iulie. Florile se culeg  prin ciupire sau prin prinderea intre degete a inflorescentei si tragerea mainii in sus, astfel ca in palma sa ramana florile fara pedunculi. Produsele se culeg pe timp uscat, insorit. Daca sunt culese pe ploaie sau roua, florile se brunifica foarte usor depreciindu-se. Fructele sunt sferice, carnoase si au gust acru-astriagent datorita continutului bogat in vitamina C. Se culeg direct de pe arbust, fara codita, in lunile septembrie-noiembrie cand se inrosesc.

  Componentii principali: acidul crategic (complex for­mat din compusii triterpenici), acizi (crategolic, neotegolic, ursolic si oleanolic), derivati de natura flavonoidica: hiperozida, un ramnozid al vitexinei, leucoantocianidina, un hepatoxiflavonbiozid cu actiune cardiotonica, evercetina, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C, amine, trimetilamina si amilamina, ulei volatil ce contine aldehida anisica, taninuri de natura catehica, pectine, saruri minerale etc; fructotaninuri de natura catehica, vitaminele B1 si C, antociani, flavonoizi, acizi  (tartric, citric, ursolic, oxalic, nicotinic, clorogenic), sorbitol, colina, acetilcolina, glucoza, fructoza, pectine, ceara, ulei gras, substante minerale.
Proprietati: sedativ, antispasmodic, vasodilatatoare — in special la nivelul vaselor coronariene, hipotensiv, bronhodilatator, stimuleaza sistemul nervos central al respiratiei.

  Indicatii: Intern: in angina pectorala, miocardita, hipertensiune arteriala, climacteriu, tulburari neurovegetative, ateroscleroza, emotivitate excesiva si nevroze cardiace, in stari de excitabilitate cu aritmie marcata (tahicardie), la cardiaci se recomanda ca o complelare a tratamentului cu digitala sau cand aceasta nu este suportata. Florile sau fructele de paducel asociate cu Valeriana si Talpa gastei isi maresc efectul medicinal. Mod de folosire: ceai de flori sau fructe preparat prin infuzie. O lingurita de flori sau fructe se opareste cu 250 ml apa clocotita.

MACESUL VITAMINIZANT PUTERNIC

     Denumiri populare mai cunoscute:  trandafir salbatic, rug, cadir, ruja. Specie spontana cu frunze penat compuse, cu flori albe, roz sau galbene si cu fructe mici rosii; stramos al trandafirului; infloreste in iunie. Este foarte raspandit in tara noastra. Creste in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu expunere insorita, in pasuni si fanete, pe vaile si luncile raurilor, pe marginea drumurilor si a cailor ferate. Arbust inalt de pina la 3 m.
  In scopuri medicinale se folosesc fructele recoltate in lunile august-septembrie, inainte de caderea brumei, in functie de altitudinea terenului, cand macesile capata culoarea rosu-inchis.
  Componentii principali: acid ascorbic (vitamina C) si acid dehidroascorbic, vitamina A, vitaminele B1 si B2, vita­mina P, acid nicotinic, vitamina K, zahar invertit, tanin, acizii citric si malic, pectine, ulei volatil ulei gras, flavonoizi, carotenoide, saruri minerale, urme de vanilina, alfa si beta tocoferol (vitamina E), lecitine, zaharuri etc.
  Proprietati: datorita acidului ascorbic si acidului dehidroascorbic cu care formeaza un sistem „redox" joaca un rol important in oxido-reducerile biologice si respiratia celulara. Vitaminele (in special vitamina P) scad permeabilitatea si fragilitatea capilarelor, normalizand circulatia sangelui. Completeaza necesarul de saruri ale organismului si au actiune diuretica (atribut al semintelor). Este un bun colagog si coleretic, tonic, vitaminizant si vasodilatator arterial. Impiedica formarea calculilor renali, fapt pentru care se recomanda in bolile cailor urinare si de rinichi pentru o cura indelungata (nu produce iritatii). Macesele au insusirea de a mari secretia biliara fiind indicate in afectiunile ficatului; mai sunt recomandate in starile de inflamatie intestinala.
  Indicatii: Intern: se recomanda in avitaminoze, enterocolite, calculoza renala, tulburari de circulatie periferica, antihelmintic. Mod de folosire. Intern:
Decoct — 2 lingurite de fructe zdrobite la 500 ml apa; se fierb 10 minute. Fructele se introduc in momentul cand apa incepe a clocoti — pentru conservarea vitaminei C. Dupa ce se raceste, ceaiul se strecoara  si se indulceste dupa gust. Se bea caldut sau rece, in cursul unei zile. Sub forma de bautura racoritoare obtinuta prin amestecarea a 100 g macese spalate si zdrobite cu un litru de apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin panza deasa, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu apa pana la un li­tru. Se pastreaza la rece. Fructele de maces, din care s-au eliminat samburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine, se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. Pulpa maceselor, suculenta si dulce, mai ales dupa caderea brumelor, se utilizeaza pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe — recomandate tuturor si in primul rand convalescentilor. Pentru preparatele din macese se vor folosi numai vase smaltuite (inoxidabile), deoarece metalele descompun vitamina C.

MENTA

      Denumiri populare mai cunoscute: izma de gradina, izma  proasta, izma buna, izma de les, iarba neagra, camfor, menta, minta, minta de gradina, minta calului, minta de campuri, minta salbatica.
Planta erbacee, perena, inalta pana la 1 m, cu frunze opuse, scurt petiolate si cu flori mici, rosii-violete.  La noi, planta se cultiva in scopuri industriale si farmaceutice. Spontan creste pe soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, in locuri aluvionare, turboase si desecate. Infloreste din iunie pana in septembie. Planta are miros caracteristic de mentol.
In scopuri medicinale se recolteaza in perioada de inflorire, frunzele care se usuca in strat subtire, in incaperi bine aerisite sau la soare. Produsul are miros caracteristic, patrunzator, placut, iar gustul este aromatic, lasand senzatia de rece.

   Componentii principali: ulei volatil cu componenta sa de baza mentolul, precum si mentone, mentofuran, alfa pinen, fenandren, limonen, cadinen, cincol, aldehida acetica si izo­valerianica, alcoolii: amilic si izoamilic, timol, carvacrol, alcooli sescviterpenici, cariofilen, mentona, tanin, principiu amar, substante minerale, hipericina, acid piruvic, substante antibiotice, polifenoli etc.

   Proprietati:  bacteriostatic, antiseptic gastrointestinal, antidiareic, carminativ, colagog, antiemetic, sudorific, diu­retic. Indicatii: Intern: in infectii gastrointestinale, dispepsii, balonari abdominale, diaree (prin proprietatile astringente, antiseptice si antispastice), spasme pilorice, dischinezii biliare cu hipertonie, nervozitate (fortifica sistemul nervos); in eliminarea calculilor renali si hepatici; calmant in varsaturile sugarilor si adultilor datorita mentolului, ceaiul de menta consumat rece, in cantitati mici; in dezintoxicarea organismului prin diureza si transpiratia pe care le produc.

   Extern: sub forma de cataplasme reci contribuie la alinarea durerilor de cap; in starile de debilitate se recomanda bai intaritoare cu frunze de izma; in durerile reumatice (calmant) si urticarie: in apa de gura datorita proprietatilor anseptice si racoritoare.

   Contraindicatii: in ulcer gastrointestinal.

Mod de folosire. Intern: infuzie 0,1-1,5 g% luandu-se 300-500 ml pe zi; infuzie — o lingurita frunze la 200 ml apa clocotita din care se beau 3 ceaiuri pe zi, reci.

  Extern: a) Bai: 200 g frunze uscate la 3 litri apa cloco­tita; se lasa vasul acoperit 15-20 de minute; se strecoara,  lichidul rezultat se amesteca cu apa calda; se lasa 15-20  de minute; temperatura apei din cada sa fie de 37°C.

  In stari de debilitate se recomanda bai intaritoarele cu frunze de izma; intr-un saculet de panza se pune o jumatate kg de izma maruntita si se agita in apa calda a baii; actiunea reconfortanta a izmei se mareste daca i se adauga roinita, cimbrisor si flori de tei.
Frictiune preparata din 5 g ulei de menta dizolvat in 95 g alcool concentrat care calmeaza durerile reumatice si mincarimea pielii provocate de urticarie.
Apa de gura racoritoare, antiseptica si cu proprietati de a corija gustul si mirosul neplacute; se obtine din 5 g ulei de menta dizolvat in 95 g alcool concentrat.
Inhalatie in stari gripale manifestate prin laringita urmata de raguseala; uleiul sau spirtul de menta se ames­teca cu apa fierbinte. Intra in compozitia ceaiurilor: antiasmatic, antidiareic, gastric si  hepatic.